Echipe Noutăți

Supremația continuă: Farul are cea mai bună academie pentru al șaselea an consecutiv!

8 iulie 2024, 10:03
8 iulie 2024, 10:03

S-a publicat clasamentul pe anul 2024 al celor mai bune academii de fotbal din România, iar Farul Constanța se află în vârful piramidei pentru al șaselea an la rând!

Această ierarhie introdusă din anul 2019 în fotbalul la nivel de copii și juniori din România de către Federației Române de Fotbal se bazează pe câteva criterii clare.

Procedura de evaluare acoperă șapte domenii foarte importante, care duc la performanță în fotbalul juvenil și care întrunesc maximum de 100 de puncte ce pot fi obținute astfel: strategie și filosofie (10,9p), echipe și jucători (12,1p), staff tehnic (18,5p), staff suport (7,1p), antrenamente și meciuri (8,8p), infrastructură și facilități (21,3p), rezultate (21,3p).

De la introducerea clasificării academiilor de către Federația Română de Fotbal, Farul Constanța s-a clasat de fiecare dată de prima poziție.

Punctajul clubului nostru din acest an a fost de 92,53p dintr-un total maxim de 100p!!! Farul Constanța împarte podiumul cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (87.66p) și Universitatea Cluj (86,48p).

 

Topul primelor 10 Academii din România în 2024 este următorul:

1. Farul Constanța 92,53 puncte

2. AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 87,66 puncte

3. Universitatea Cluj 86,48 puncte

4. FCSB 85,66 puncte

5. Sepsi Sf. Gheorghe 85,14 puncte

6. ACS Sport Team București 84,67 puncte

7. Academia de Fotbal Viitorul Cluj 82,73 puncte

8. Universitatea Craiova 82,59 puncte

9. CSA Steaua 82,48 puncte

10. CFR Cluj 82,27 puncte

Alte știri

Parteneri

Cookies

Site-ul Academia Hagi foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Sunt de acord