Miercuri după-amiază s-a disputat, pe stadionul Central din Complexul Academiei Hagi, prima manșă a turului al II-lea al Youth League, între campioanele României și Serbiei, Farul și IMT Novi Belgrad.
Disputată în fața a 1500 de spectatori, partida s-a încheiat cu victoria meritată a gazdelor, scor 2-0 (2-0).
Farul a reușit o primă repriză aproape perfectă și la capătul primelor 45 de minute avea un avans de două goluri. Luca Băsceanu a reușit deschiderea scorului în min.11 cu un șut spectaculos la colțul lung la capătul unei splendide acțiuni personale (1-0), iar Alexandru Marchidan a dublat avansul formației pregătite de Stere Banoti în min.30, când a expediat o "torpilă" de la peste 30 de metri (2-0).
În repriza secundă constănțenii s-au mulțumit să-și conserve avansul luat încă de la pauză pe tabelă și pornesc cu prima șansă în manșa secundă.
Returul este programat la Belgrad, pe 6 noiembrie, de la ora 14.00.
Învingătoarea dublei manșe dintre Farul și IMT Novi Belgrad va obţine calificarea în turul al III-lea al Youth League, fază a competiției în care va întâlni pe învingătoarea dublei confruntări dintre Lokomotiv Zagreb (Croația) și Dinamo Minsk (Belarus).
Farul U19 - IMT Novi Belgrad U19 2-0 (2-0)
Au marcat: Luca Băsceanu 11, Alexandru Marchidan 30.
Cartonașe galbene: Luca Băsceanu 5, Luca Banu 65, David Pătru 79 / Andrej Pokimica 53, Luka Krstovic 65, Dusan Zagar 74, Milos Jovic 86.
Farul U19 (antrenor Stere Banoti): Barbu - Munteanu, Cercel, Dumitra, Aioanei - Marchidan (77 Podoleanu), Banu - Avrămescu (77 Pătru), Băsceanu, Stoian (46 Berchez) - Cocoș (66 Sima).
Rezerve neutilizate: Frățilă - Gheorghe, Rîpeanu, Nechifor.
IMT Novi Belgrad U19 (antrenor Lazar Popovic): Curuvija - Radosavljevic (90+3 Zarkov), Pokimica, Poznanovic, Velickovic - Krstovic - Prvanovic (46 Milenkovic), Wypart, Jovicic (90+3 Savic), Zagar - Jovic.
Rezervă neutilizată: Molnar.
Au arbitrat: Ante Čulina - Dario Kolarević, Vinko Podrug (toți din Croația).