Duminică (4 octombrie 2020) au avut loc confruntările rundei a doua în campionatele Ligii Elitelor U19 și U17.
A doua etapă a sezonului le-a adus față în față pe marile rivale ale ultimelor ani din Liga Elitelor, Dinamo și FC Viitorul.
Constănțenii au izbutit să revină din capitală cu tolba plină de puncte! La juniorii U19 (născuți după 1 ianuarie 2002), FC Viitorul (antrenori Nicolae Roșca și Liviu Ștefan) s-au impus cu 1-0, unicul gol al partidei fiind înscris de Luca Andronache în min.85!
În Liga Elitelor U17 (jucători născuți după 1 ianuarie 2004), FC Viitorul (antrenori Ionuț Mihu și Stere Banoti) a câștigat cu 3-2 (3-1). Eduard Radaslavescu a înscris cele mai spectaculoase goluri ale partidei cu două șuturi imparabile de la distanță, în minutele 20 și 22. Robert Băceanu (min.32) a înscris al treilea gol constănțean, în timp ce bucureștenii au punctat prin Daniel Dinu (min.4) și Mario Lăcătuș (min.83).
Urmăriți în continuare rezumatele partidelor Dinamo U19 - FC Viitorul U19 0-1 și Dinamo U17 - FC Viitorul U17 2-3: