Moș Nicolae nu i-a ocolit nici în acest an pe micuții fotbaliști ai clubului nostru.
Așa cum este obiceiul an de an, toți copiii cu vârsta până la 12 ani din cadrul celei mai bune academii din România (conform evaluărilor Federației Române de Fotbal) au fost recompensați cu câte un cadou de Moș Nicolae înaintea intrării în vacanța fotbalistică. Fiecare sportiv a primit dulciuri din partea Auchan și sticle filtrante Aquaphor.
Festivitatea s-a desfășurat în incinta Academiei Hagi în prezența lui Pavel Peniu (președinte Academia Hagi), Neculai Tănasă (vicepreședinte Academia Hagi), Costin Mega (director de marketing Farul Constanța), Cristian Cămui (director tehnic Academia Hagi), Ciprian Micu (director coordonator 10-12 ani), Claudiu Moraru (director coordonator 6-9 ani), Dorel Zaharia (director coordonator fotbalul de masă) și a antrenorilor grupelor din academie.
Echipele Academiei Hagi își vor continua antrenamentele încă zece zile, iar apoi vor intra în vacanță.