Sâmbătă a avut loc, pe terenul Central din Complexul Academiei Hagi, manșa retur a semifinalei Ligii Elitelor U19 (jucători născuți după 1 ianuarie 2002), dintre FC Viitorul U19 și Gaz Metan Mediaș U19.
Sub adăpostul succesului din tur, de la Mediaș (2-1), jucătorii pregătiți de Nicolae Roșca și-au confirmat statul de favoriți și au câștigat și returul, însă mult mai categoric.
Gazdele au dat un adevărat recital și s-au impus la final cu 7-0!!!
În cealaltă semifinală, manșa retur: AFK Csikszereda Miercurea Ciuc U19 - FCSB U19 3-2 (6-3 la general ).
Finala Ligii Elitelor U19, care le va opune pe FC Viitorul U19 și AFK Csikszereda Miercurea Ciuc U19, este programată pe 13 iunie, la Buftea sau Mogoșoaia.
FC Viitorul U19 - Gaz Metan Mediaș U19 7-0 (4-0)
Au marcat: Ștefan Bodișteanu 10, Luca Andronache 19, Cezar Onuț 35, Alexi Pitu 43, Andrei Vîlea 58, 71, Răzvan Tănasă 69.
Cartonașe galbene: Sîrbu 55, Tănasă 90+1 / Covaci 41, Avram 73, Moldovan 82.
Au evoluat formațiile:
FC Viitorul U19 (antrenor Nicolae Roșca): Stănciulescu - Voicu (58 Oroian), Dănuleasa, Sîrbu, Grosu - Onuț (58 Tănasă), Popescu, Bodișteanu (46 Crivac) - Mustacă, Andronache (46 Cojocaru), Pitu (46 Vîlea). Rezerve neutilizate: Trandafir - Bîrzu, Mitulețu, Iorga.
Gaz Metan U19 (antrenor Dumitru Solomon): Uțiu - Bîrsan, Borma, Avram, Oltean - Plumbuitu (46 Maxim), Albu (65 Harfaș), Dogaru (69 Moldovan), Covaci - Calo (65 Ursu), Domșa (46 Bobea). Rezerve: Bumbar - Câmpean, Nicula, Grosz.
Au arbitrat: Constantin Diaconu - Silviu Goicea, Vasilică Dobre (toți din București).