Duminică s-a disputat, la Craiova, manșa tur a semifinalei Ligii Elitelor U17 (jucători născuți după 1 ianuarie 2005), care le-a opus pe Universitatea Craiova U17 și Farul U17.
Partida a fost extrem de disputată și s-a încheiat cu succesul la limită al gazdelor (3-2), după ce aveau un avans de trei goluri la pauză (3-0)!
Partida s-ar fi putut încheia la egalitate, însă Aioanei și Mazilu au irosit ocazii uriașe în prelungirile partidei.
Meciul retur este programat duminică (15 mai), de la ora 12.00, în Complexul Academiei Hagi.
În cealaltă semifinală, manșa tur: Sport Team București U17 - Universitatea Cluj U17 0-2.
Universitatea Craiova U17 - Farul U17 3-2 (3-0)
Au marcat: Robert Tamaș 29, Frederico Cîrpici 36, Fabian Șandu 45 / Luca Banu 70, Alin Cocoș 71.
Au evoluat formațiile:
Universitatea Craiova U17 (antrenor Ștefan Florescu): Vlăsceanu - Dragu, Dumitru, Brăsfăileanu, Benga, Lăpădățescu, Olaru, Cîrpici, Tamaș, Șandru, Barbu. Rezerve: Bunea - Enache, Stancu, Mitrache, Tecuceanu, Raicovici, Călin, Târșogoiu, Pătru.
Farul U17 (antrenori Ionuț Mihu, Cristian Șchiopu): Munteanu - Aioanei, Septar, Ștefănescu (56 Chiper), Răduța - Banu, Cocot (69 Giurgiu), Leonte (46 Băsceanu) - Mazilu, Sandu (46 Cocoș), Dulcea. Rezerve neutilizate: Răfăilă - Pariza, Trofim, Păcuraru, Tronea.
Au arbitrat: Dragoș Pîrîu (Curtea de Argeș) - Nicușor Marin (Suseni), Cristian Cosmescu (Pitești).