Echipe Noutăți

REMEMBER: Primul titlu național din istoria Academiei Hagi - generația 1995/1996 în sezonul 2009/2010

10 aprilie 2020, 17:55
10 aprilie 2020, 17:55

Cu ocazia lansării canalului de Youtube Academia Hagi TV, vă propunem să facem o incursiune în timp și să rememorăm câteva dintre performanțele obținute de echipele de juniori ale Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi.

Pentru început aducem în lumina reflectoarelor primul titlu de campioni din istoria clubului nostru.

Se întâmpla în primul an de existență al Academiei Hagi, iar în meciul pentru aurul național se aflau față în față FC Viitorul U15 și CFR Cluj U15, într-un joc disputat la 27 iunie 2010.

Finala n-a avut practic istoric și a fost tranșată categoric de constănțeni, scor 6-0 (1-0). Golurile au fost marcate de Tudor Sbârcea 22, Mihai Bălașa 56, Ferdi Ghenciu 57, Alexandru Taciuc 63, Ionuț Ichim 68 și Bogdan Dănăricu 70.

Pentru campionii de la FC Viitorul U15, pregătiți de Lucian Burchel (director tehnic), Lucian Marinof (antrenor principal) și Nicolae Roșca (antrenor secund), au evoluat: Florin Logofătu - Răzvan Babu, Robert Hodorogea (64 Robert Moglan), Mihai Bălașa, Robert Ciurea - Tudor Sbârcea (59 Bogdan Dănăricu), Alexandru Ivan (63 Ionuț Borcoi), Ferdi Ghenciu - Ionuț Vînă (62 Ionuț Ichim), Alexandru Taciuc, Alexandru Vieru (57 Laszlo Tuzes). Au rămas pe banca de rezerve Răzvan Negrilă și Elvis Otei. Nu a putut evolua în această finală portarul Andrei Rotariu (accidentat), care a fost unul dintre jucătorii care au contribuit din plin la calificarea în finală a echipei constănțene.

Printre jucătorii care s-au aflat pe teren în acel joc, ce aveau să ajungă să evolueze peste ani în Liga I, s-au numărat Robert Hodorogea, Mihai Bălașa, Ionuț Vînă, Alexandru Vieru, Bogdan Dănăricu, Robert Moglan (toți la FC Viitorul U15) și Alexandru Păun (la CFR Cluj U15).

Galerie foto

Alte știri

Parteneri

Cookies

Site-ul Academia Hagi foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Sunt de acord