Opt "fariști" au evoluat, în luna octombrie, în preliminariile EURO U17 2023 pentru echipele naționale ale României U17 și Republicii Moldova U17.
Echipa națională U17 a României (jucători născuți după 1 ianuarie 2006) a susținut, la Buftea, Grupa a 6-a preliminară, pe care a încheiat-o pe locul 3.
"Tricolorii" au câștigat un singur joc, cel cu Estonia U17 (4-2), însă au pierdut confruntările cu Danemarca U17 (0-3) și Belgia U17 (0-3), compromițându-și șansele de accedere la Turul de Elită. În victoria cu Estonia U17 printre marcatorii "tricolorilor" s-au numărat și fariștii David Păcuraru și Alin Cocoș.
Selecționerul Ion Marin a utilizat în aceste partide șapte fotbaliști de la Farul Constanța: Rafael Munteanu, Eduard Chihaia, Ionuț Cercel, Marius Codreanu, David Păcuraru, Alin Cocoș și Enes Sali.
Tot în luna octombrie, faristul Bogdan Popovici a evoluat pentru naționala Republicii Moldova (în Grupa 5 preliminară), cu care s-a clasat pe locul 4. Fotbaliștii de peste Prut au înregistrat următoarele rezultate: 0-4 cu Germania U17 (Popovici a fost titular și a jucat tot meciul), 1-1 cu Slovacia U17 (Popovici a fost introdus pe teren din debutul reprizei secunde) și 2-3 cu Letonia U17 (Popovici a fost titular și a evoluat până în min.23, când a fost eliminat).
Evoluția jucătorilor clubului nostru în meciul România U17 - Danemarca U17 0-3 (26 octombrie 2022)
Rafael Munteanu - portar, nu a jucat;
Eduard Chihaia - fundaș dreapta, a fost titular și a jucat tot meciul;
Ionuț Cercel - mijlocaș, a fost titular și a jucat tot meciul;
Marius Codreanu - mijlocaș, a intrat pe teren în min.75;
David Păcuraru - atacant, a fost titular și a jucat până în min.75;
Alin Cocoș - atacant, a intrat pe teren în min.79;
Enes Sali - atacant, a fost titular și a jucat tot meciul.
Evoluția jucătorilor clubului nostru în meciul România U17 - Belgia U17 0-3 (29 octombrie 2022)
Rafael Munteanu - portar, a fost titular și a jucat tot meciul;
Eduard Chihaia - fundaș dreapta, a fost titular și a jucat tot meciul;
Ionuț Cercel - mijlocaș, a fost titular și a jucat până în min.86;
Marius Codreanu - mijlocaș, a intrat pe teren în min.86;
David Păcuraru - atacant, a fost titular și a jucat până în min.86;
Alin Cocoș - atacant, a fost titular și a jucat până în min.55;
Enes Sali - atacant, a fost titular și a jucat tot meciul.
Evoluția jucătorilor clubului nostru în meciul România U17 - Estonia U17 4-2 (1 noiembrie 2022)
Rafael Munteanu - portar, nu a jucat;
Eduard Chihaia - fundaș dreapta, a fost titular și a jucat tot meciul;
Ionuț Cercel - mijlocaș, nu a jucat;
Marius Codreanu - mijlocaș, a intrat pe teren în min.46;
David Păcuraru - atacant, a fost titular, a înscris golul de 3-1 în min.45 și a jucat tot meciul;
Alin Cocoș - atacant, a intrat pe teren în min.80 și a înscris golul de 4-2 în min.88;
Enes Sali - atacant, a fost titular și a jucat până la pauză.
Sursa foto: www.frf.ro + www.fmf.md