Începând din această săptămână la antrenamentele de juniori ale clubului Farul participă doi jucători ucraineni.
Roman Barhan și Dmitri Kutsenco au reușit să părăsească Ucraina alături de familiile lor în prima zi de război și s-au stabilit între timp la Constanța. Cei doi tineri jucători sunt verișori, practicau fotbalul la Cernomoreț Odesa și vor avea ocazia să-și continue activitatea fotbalistică sub culorile Farului.
Dmitri Kutsenco are 14 ani și se antrenează cu grupa 2008 (antrenor Marius Axinciuc), iar Roman Barhan, în vârstă de 12 ani, participă la antrenamentele grupei 2010 (antrenor Ionuț Florea).
Președintele Academiei Hagi, Pavel Peniu, și directorul coordonator al grupelor de juniori care se pregătesc în complexul Farul, Dorel Zaharia, au ajutat la integrarea celor doi sportivi.
"Farul și Academia Hagi sprijină copiii din Ucraina și sunt de acord să-i primească pe toți tinerii fotbaliști refugiați în țara noastră pentru a-i face să uite de momentele grele prin care trec", a declarat Dorel Zaharia.