Echipe Noutăți

FC Viitorul U19 își află, miercuri, adversara din Youth League

26 ianuarie 2021, 08:11
26 ianuarie 2021, 08:11

Miercuri, de la ora 13.00, va avea loc tragerea la sorți a programului turului I din Youth League (Liga Campionilor pentru juniori).

România va fi reprezentată de campioana națională en-titre U19, FC Viitorul, care în finala Ligii Elitelor U19 a dispus de Dinamo București cu 6-5.

La startul competiției participă 64 de echipe, 32 pe ruta Champions League și 32 pe ruta campioanelor.

Astfel, formația constănțeană, pregătită de Constantin Fălină, va intra în urna campioanelor și va întâlni în turul I una dintre următoarele echipe: Celta Vigo (Spania), FC Köln (Germania), Angers (Franța), FC Chertanovo Moscova (Rusia), Benfica Lisabona (Portugalia), KRC Genk (Belgia), Galatasaray Istanbul (Turcia), AZ Alkmaar (Țările de Jos), Sparta Praga (Cehia), PAOK Salonic (Grecia), Dinamo Zagreb (Croația), Odense Boldklub (Danemarca), FC Basel (Elveția), APOEL Limassol (Cipru), Steaua Roșie Belgrad (Serbia), Glasgow Rangers (Scoția), Dinamo Minsk (Belarus), Hammarby IF (Suedia), Rosenborg BK (Norvegia), FC Kairat Almaty (Kazahstan), Górnik Zabrze (Polonia), FK Gabala (Azerbaidjan), Maccabi Haifa (Israel), Ludogorets Razgrad (Bulgaria), MŠK Žilina (Slovacia), Olimpija Ljubljana (Slovenia), Györ ETO FC (Ungaria), KF Shkëndija (Macedonia de Nord), Sheriff Tiraspol (Rep. Moldova), KF Apolonia Fier (Albania), Waterford FC (Irlanda).

Turul I din Youthe League este programat pe 2-3 martie.

Alte știri

Parteneri

Cookies

Site-ul Academia Hagi foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Sunt de acord