FC Viitorul a devenit campioana României la Juniori U15 (sportivi născuți după 1 ianuarie 2004). Constănțenii, antrenați de Nicolae Roșca și Ștefan Sandu, au disputat, miercuri, finala Ligii Elitelor U15 contra formației Universitatea Craiova U15, pe care au câștigat-o cu 2-1. Eroul întâlnirii a fost atacantul Rareș Burnete (FOTO), care a înscris ambele goluri ale Viitorului. Mai întâi (min.27) a finalizat cu sânge rece din careu după ce a primit o minge din aruncarea de la margine a lui Maftei, iar mai apoi (min.39) a înscris din apropiere după ce a deviat în plasă în urma unui corner. Oltenii au adăugat suspans finalului după ce noul intrat George Vărzaru a punctat cu capul din corner în min.48, însă portarul constanțean David Dincă a pus lacăt porții până în final și, astfel, FC Viitorul U15 a devenit campioana României U15.
Pentru a doua oară în istoria de 10 ani a Academiei Hagi, FC Viitorul reușește să devină campioană națională la primele trei categorii de vârstă (U19, U17, U15), precedenta astfel de performanță fiind atinsă de constănțeni în sezonul 2012/2013.
În afara cupelor și medaliilor oferite laureatelor, organizatorii au oferit un premiu special:
Jucătorul finalei: Rareș Burnete (FC Viitorul)
GALERIE FOTO: FC Viitorul U15 - U. Craiova U15 2-1
VIDEO - Finala Ligii Elitelor U15: FC Viitorul U15 - U. Craiova 2-1
FC Viitorul U15 - U. Craiova U15 2-1 (1-0)
Au marcat: Rareș Burnete 32, 39 / George Vărzaru 48
Cartonașe galbene: Cristescu 61.
Au evoluat formațiile:
FC Viitorul U15 (antrenori Nicolae Roșca, Ștefan Sandu): Dincă - Maftei, Martinovic (51 Osman), Răducioiu, Curea - Radaslavescu (68 Banu), Neicu, Pleșa (51 Băceanu) - Malama (60 Stancu), Burnete, Caragea (36 Bujor).
Rezerve neutilizate: Răfăilă - Olaru.
U. Craiova U15 (antrenor Alexandru Stoica: Lungu - Matei, Bușu, Popa, Zamfir - Cristescu - Ursu (43 Cîrpici), Domnu, Cercel (62 Capac), Bană (43 Vărzaru) - Iepure.
Rezerve neutilizate: Dunea - Zlotea, Dumitru, Benga.
Au arbitrat: Andrei Moroiță (Ploiești) - Gabriel Răduță (Ploiești), Doru Petre (Bucov); rezervă: Nicolae Breoi (București)
Iată-i, în continuare, pe cei care au contribuit în acest sezon la obţinerea medaliilor de AUR ale Juniorilor U15:
Staff-ul tehnic: Nicolae Roșca, Ștefan Sandu - antrenori, Lucian Burchel - director tehnic, Andrei Florescu - antrenor cu portarii, Cristian Nedelcu - preparator fizic, Cătălin Rădulescu - kinetoretapeut, Berti Nicola - team manager, Bogdan Micu - analist video.
Lotul de jucători folosit pe parcursul campionatului: David Dincă, Vlad Răfăilă, Alberto Cimpoeșu, Rafael Munteanu - portari; Robert Băceanu, Denis Bujor, Rareș Burnete, Denis Curea, Ștefan Duțu, David Maftei, Ianis Malama, Horia Marin, Emanuel Martinovic, Mihnea Neicu, David Olaru, Emre Osman, Claudiu Pleșa, Eduard Radaslavescu, Robert Răducioiu, Sebastian Stancu, Giovani Sulițanu, Andrei Vitan, Andrei Aioanei, Luca Banu, Andrei Borza, Adrian Caragea, Andrei Călin, Bogdan Chiper, Dimitris Cocot, Adrian Mazilu, David Pariza, Vlad Sandu, Alin Ștefănescu, George Tănase - jucători de câmp.
Staff-ul medical: Alexandru Georgescu, George Puflene, Mihai Ștefu - doctori, Cătălin Rădulescu - fiziokinetoterapeut, Sorina Alexandru, Mădălina David, Alexandru Stan - asistenți medicali.