Începând din luna iulie, Cristian Cămui este noul director tehnic al Academiei de Fotbal "Gheorghe Hagi", centrul de copii și juniori al clubului Viitorul.
În vârstă de 59 de ani, Cristian Cămui activează de nouă ani în clubul de la țărmul mării, iar de numele său se leagă o parte însemnată din bogatul palmares al Academiei Hagi. Cu Cristian Cămui pe banca tehnică, echipa U19 a Academiei Hagi a obținut 7 trofee, câștigând toate finalele susținute: 5 titluri naționale și 2 Supercupe.
“Îmi doresc, ca director tehnic, să am cel puțin aceleași rezultate pe care le-am avut și ca antrenor în cadrul Academiei. Vreau să menținem trendul ascendent al performanțelor și să continuăm, în același timp, să furnizăm jucători importanți pentru prima scenă fotbalistică a țării. Cunosc foarte bine colegii cu care voi lucra și, în același timp, știu ce ar trebui să facă fiecare tehnician din cadrul Academiei pentru că și eu provin din antrenor. Sunt un om activ, mi-a plăcut întotdeauna să urmăresc activitatea jucătorilor, iar acum va trebui să urmăresc și activitatea antrenorilor. Acum va trebui să îmbin munca de birou cu cea de teren. În fotbal nu poți realiza nimic de unul singur, trebuie să lucrezi în colectivitate. La orice izbândă meritul este al întregului staff. Dacă ești un bun organizator, un bun strateg și un bun conducător, atunci roadele muncii se reflectă în rezultate. Niciodată nu poți să fii atât de puternic de unul singur, cât poți să fii în colectiv. ”, a declarat Cristian Cămui.
În afara performanțelor obținute cu echipa U19, Cristian Cămui a pregătit timp de trei sezoane (2014-2017) și pe FC Viitorul II, cu care a reușit o promovare din Liga a IV-a în Liga a III-a.
Cristian Cămui este cel de-al patrulea director tehnic din istoria Academiei Hagi, după Lucian Burchel, Leo Grozavu și Alex Ortiz-Cabrera.