Echipe Noutăți

Academia Hagi organizează prima ediție a Cupei Prieteniei

17 septembrie 2026, 18:08
17 septembrie 2026, 18:08

Academia Hagi, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, organizează, în data de 10 octombrie, prima ediție a Cupei Prieteniei, o competiție dedicată elevilor din școlile din municipiul Constanța. 
Prin acest proiect, susținut de NEPI Rockcastle, City Mall Constanța și Editura Litera, se dorește să se aducă împreună școala și sportul pentru promovarea valorilor care trebuie să stea la baza oricărei competiții: prietenia, fair-play-ul, respectul și spiritul de echipă.

"Cupa Prieteniei" va avea loc pe unul dintre terenurile Academiei Hagi și va reuni 16 echipe reprezentând 16 școli din Constanța.

Fiecare echipă va fi alcătuită din 12 elevi din clasele a III-a și a IV-a, dintre care șase vor fi pe teren - cinci băieți și o fată - și șase vor fi rezerve.

Cele 16 echipe se vor întrece pe parcursul zilei de 10 octombrie, iar la final primele trei clasate vor fi premiate. Trofeele și diplomele vor fi înmânate de jucători al echipei Farul Constanța, oferindu-se copiilor ocazia de a întâlni unii dintre fotbaliștii pe care îi urmăresc și îi susțin.

"Cupa Prieteniei” face parte din proiectul „Lectura crește campioni”, o inițiativă prin care se dorește sprijinirea copiilor din mediul rural și încurajarea lecturii prin oferirea de cărți. Astfel, fiecare copil înscris la competiție va trebuie să doneze minim trei cărți pe care le-a citit, iar volumele strânse vor ajunge la copiii din comunitățile rurale.

Cupa Prieteniei - cele mai importante victorii sunt prieteniile pe care le construim.

Alte știri

Parteneri

Cookies

Site-ul Academia Hagi foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Sunt de acord