Marți seară s-a disputat, pe stadionul Central din Complexul Academiei Hagi, prima manșă a turul I al Youth League, între FC Viitorul și Dinamo Zagreb. Disputată în fața a 500 de spectatori, partida s-a încheiat cu victoria oaspeților, scor 1-0 (1-0).
Formația croată a avut prima ocazie a partidei prin Hasic (min.11, șut în bară) și a intrat în avantaj la pauză după ce Cuze a înscris cu o lovitură de cap în min.37. În repriza secundă niciuna dintre echipe nu a mai găsit drumul spre gol, astfel că partida s-a încheiat cu succesul la limită al lui Dinamo Zagreb.
Manșa retur este programată la Zagreb, pe 23 octombrie, de la ora 16.00.


FC Viitorul U19 - Dinamo Zagreb U19 0-1 (0-1)

A marcat: Cuze 37.

Cartonașe galbene: Leca 13, Pop 25, Boboc 80, Nedelea 88 / Hrvoj 24, Tolic 71, Krizmanic 90+1.

FC Viitorul U19 (antrenori Cristian Cămui, Vasile Mănăilă): Șerban - Boboc, Leca, Vlad, Neciu (75 Nedelea) - Negrean (75 Mălăele), Călin, Tucaliuc - Mățan, Pop (62 Matiș), Halep (79 Ilie).
Rezerve neutilizate: Mușat - Mureșan, Ghiță.

Dinamo Zagreb U19 (antrenor Igor Jovicevic): Horkas - Hrvoj, Sutalo, Franjic, Radonja - Julardzija (75 Krizmanic), Tolic, Pavlak - Hasic (87 Sipos), Cuze, Marin (90+3 Radic).
Rezerve neutilizate: Josipovic - Jelenic, Kapitanovic.

Au arbitrat: Juxhin Xhaja - Ani Kociaj, Heraj Lisaku (toți din Albania).