FC Viitorul U17, echipă antrenată de Constantin Fălină și Ionuț Mihu, s-a calificat în semifinalele Cupei României U17. Constănțenii au evoluat, miercuri, în sferturi de finală, pe terenul formației Ceahlăul Piatra Nemț U17. Partida s-a încheiat cu victoria clară a echipei Academiei Hagi, scor 6-0 (1-0), golurile învingătorilor fiind marcate de Daniel Bîrzu - FOTO 40, Louis Munteanu 49, 89, Filip Ilie 64, Răzvan Tănasă 70 și Robert Mustacă 79.
Au evoluat pentru FC Viitorul U17 (antrenori Constantin Fălină, Ionuț Mihu): Stănciulescu - Grosu, Bîrzu, Dănuleasa (69 Buta), Lazăr - Voicu (69 Tănasă), Sîrbu (69 Popescu), Grameni - Bodișteanu (65 Mustacă), Ilie (65 Mihai), Munteanu.

Celelalte trei confruntări din sferturile Cupei României U17 (Ardealul Cluj U17 - FCSB U17, LPS Banatul Timișoara U17 - U. Craiova U17, FC Voluntari U17 - CFR Cluj U17) sunt programate pe 13 martie. Tot pe 13 martie se vor disputa și cele patru sferturi de finală din Cupa României U19 (CFR Cluj U19 - UTA Arad U19, AFC Hermannstadt U19 - FC Viitorul U19, Sport Team București U19 - Dinamo București U19, Petrosport Ploiești U19 - Sporting Vaslui U19).